Terapia CranioSacrală este o tehnică holistică, delicată și noninvazivă, care își are originile în osteopatia craniană. În primul rând doresc să-i menționez pe cei doi pionieri ai osteopatiei. Dr. Andrew Still este cel care a creat o nouă perspectivă asupra corpului uman, a studiat biodinamica corpului și a descoperit principiile osteopatiei, a creat prima școală de osteopatie, American School of Osteopathy, în 1892. Studiile sale au fost continuate de William Sutherland, un tânăr doctor osteopat, care o fost fascinat în principal de oasele craniene și de mișcarea acestora. Contrar tradiției medicale din acea perioadă, care considera că oasele craniene sunt sudate între ele formând un corp rigid, el a constatat prin experiențe făcute de multe ori chiar pe el, că oasele craniene sunt independente și flexibile, astfel încât răspund la stimuli externi. În timpul experimentelor sale, dr. Sutherland a descoperit că poate simți o mișcare ritmică a oaselor craniene și a coloanei vertebrale, până la osul sacru, mișcare pe care a denumit-o Ritm Craniosacral. Dr. Sutherland a fondat școala de osteopatie craniană, terapie care se aplică și astăzi.
Cam acesta era nivelul studiilor osteopate în momentul când acestea au fost preluate de dr. osteopat John Upledger. Acesta a avut oportunitatea de a forma și conduce o echipă complexă de cercetători, printre care s-au numărat medici, fizicieni, biochimiști, astfel încât în perioada anilor 70 a continuat cercetările care au dus la descoperirea sistemului craniosacral. În concluzie, TCS este un protocol, un set de tehnici care permit evaluarea și eliminarea restricțiilor din sistemul craniosacral. Ce este sistemul craniosacral? Sistemul craniosacral este ultimul sistem fiziologic descoperit, funcția sa principală fiind producția, circulația și reabsorbția LCR. Lichidul cefalorahidian este produs în ventriculii cranieni și asigură mediul fluid, protector, pentru creier și măduva spinării, deci pentru SNC. Sistemul craniosacral este delimitat de meninge, cele trei membrane (dura mater, arahnoid și pia mater) care îmbracă sistemul nervos central, și are rolul de a proteja, de a hrăni și de a elimina rezidurile celulare din acesta. Faza de producție și de reabsorbție a LCR produce un ritm numit ritm craniosacral. Acesta poate fi perceput în tot corpul iar valorile normale sunt situate între 6 și 12 cicluri/minut. În cadrul unei ședințe de TCS, terapeutul se concentrează pe evaluarea întregului sistem craniosacral și pe înlăturarea restricțiilor sau tensiunilor care pot fi depistate, ajutând astfel la normalizarea ritmului craniosacral și, în consecință, la funcționarea optimă a SNC.
Un alt nivel de abordare a TCS este fascia, învelișul conectiv al tuturor celorlalte sisteme din corpul nostru. Fascia este un tot unitar și are memorie, astfel încât înmagazinează toate traumele suferite, fie că sunt accidente, intervenții chirurgicale sau emoții reprimate. În timpul unei ședințe de TCS, terapeutul lucrează în principal la nivelul diafragmelor anatomice ale corpului, diafragma pelviană, diafragma toracică și cea respiratorie, dar și în orice altă zonă unde simte restricții la nivelul fasciei, asigurând suportul necesar pentru detensionarea și reechilibrarea acesteia. Și pentru că am menționat mai devreme emoțiile ca fiind un factor de manifestare a traumei în corpul fizic, de somatizare, este momentul să vorbim despre Eliberarea Somatoemoțională.
Ce este Eliberarea Somatoemoțională?
Eliberarea SomatoEmoțională reprezintă exprimarea unei emoții care, din diverse motive, a fost reținută, rămasă captivă în corpul pacientului, în plan fizic. Prezența emoțiilor captive ca urmare a evenimentelor stresante sau traumatice poate să conducă la o varietate de simptome clinice. La început persoana suferă de sensibilitate extremă, ezitare, neajutorare, nervozitate, lipsă de încredere sau atacuri de panică. Pe măsură ce corpul se reorganizeaza, în funcție de prezența traumei, alte simptome se pot dezvolta cum ar fi tulburări digestive, dureri de cap, tensiuni în articulația temporo-mandibulară, oboseală cronică, astm, dureri de spate, și multe altele. Efectele stresului și ale traumei pot fi cumulative, pe măsură ce noi incidente se suprapun peste cele inițiale. Din cauza aceasta, o persoană stresată sau traumatizata, tinde să se lase mai ușor copleșită. Terapia CranioSacrală prin procesul de Eliberarea SomatoEmoțională poate contribui în mod hotărâtor la vindecarea pacientului atunci când disfuncția sau boala de care suferă acesta, are o componentă emoțională.