Terapie CranioSacrală Mihail Lambru

"Nu poţi vindeca trupul, fără să vindeci sufletul." -Socrate-

   Cazuri patologice ale iubirii, conform tipologiei prezentate de Erich Fromm:

- Atașamentul față de mamă sau tată și transferarea sentimentelor, așteptărilor și temerilor avute față de aceștia, asupra persoanei "iubite". Persoanele implicate nu au ieșit niciodată dintr-un model de relaționare infantilă și caută acest model prin cererile afective din viața adultă. Persoana a rămas, din punct de vedere afectiv, un copil de doi ani sau de cinci, sau de doisprezece, în timp ce intelectual și social este la nivelul vârstei sale cronologice.

- Idolatria în iubire sau "marea iubire". Dacă o persoană nu a ajuns la nivelul unde are un simț al identității, al "sinelui", care să fie înrădăcinat în desfășurarea productivă a propriilor sale puteri, ea tinde să "idolatrizeze" persoana iubita. Este alienată de propriile sale puteri și le proiectează asupra persoanei iubite, care este adorată ca summum bonum, purtătorul întregii iubiri, lumini, fericiri. Persoana se pierde în cel iubit în loc să se regăsească. În timp apare dezamagirea și, ca remediu, se caută un alt idol.

- "Iubirea sentimentală" a cărei esență stă în faptul că iubirea este trăita doar ca fantezie, și nu în relația curentă cu o persoană reală duce la abstractizarea iubirii în funcție de timp, prezentul fiind refuzat și trăind doar în amintiri "minunate" sau în proiecții fericite. Este caracteristică omului modern care trăiește în trecut sau viitor, dar nu în prezent.

- Concentrarea doar asupra defectelor și slăbiciunilor persoanei "iubite" prin folosirea mecanismelor proiective în scopul de a evita problemele proprii. Dacă ambele persoane fac acest lucru, așa cum se întâmplă adesea, relația se transformă într-o proiecție reciprocă. Dacă sunt dominator, manipulator, nehotărât sau lacom, îmi acuz partenerul de acest lucru și, în funcție de caracterul fiecăruia, fie vrea să îl vindece, fie să-l pedepsească. O formă specifică a acestei patologii este proiecția propriilor probleme asupra copiilor. Chiar începând cu dorința de a avea copii. Când cineva simte că nu a fost capabil să dea un sens propriei vieți, atunci încearcă să dea un sens prin viața copiilor săi; atunci toți eșuează.

- Iluzia că iubirea înseamnă neapărat lipsa conflictului. Conflictele reale dintre doi oameni, acelea care nu sunt menite să ascundă sau să proiecteze, dar care se trăiesc la nivel profund al realității interioare căreia îi aparțin, nu sunt distructive. Iubirea este posibilă numai dacă două persoane comunică una cu cealaltă din centrul existenței și dacă fiecare dintre ele se trăiește pe sine din centrul existenței sale. Numai în această experiență "centrală" stă realitatea umană, numai aici stă vitalitatea, numai aici stă fundamentul iubirii.

   "Capitalismul modern are nevoie de oameni care să colaboreze eficient și în număr mare, care doresc să consume din ce în ce mai mult, ale cărui gusturi sunt standardizate și pot fi ușor influențate sau anticipate. El are nevoie de oameni care se simt liberi și independenți, nefiind supuși vreunei autorități, vreunui principiu sau vreunei conștiințe, cu toate acestea, ușor de manevrat, care să facă ceea ce se așteaptă de la ei, care să se integreze în mecanismul social fără fricțiuni, care să fie ghidați fără a fi necesară forța, conduși fără lideri, împinși fără vreun alt tel în afară de acela de a munci eficient, de a fi în mișcare, de a funcționa, de a merge înainte. Care este rezultatul? Omul modern este alienat de el însuși, de semenii săi și de natură. El a fost transformat într-un bun de consum și își trăiește forța vitală ca pe o investiție care trebuie să-i aducă maximum de profit ce poate fi obținut în condițiile actuale ale pieței. Relațiile umane sunt în mod esențial acelea ale unor automate alienate, fiecare găsindu-și siguranța în apropierea de turmă, în lipsa de diferențe în ceea ce privește gândirea, sentimentele, acțiunile. În vreme ce toată lumea încearcă să stea cât mai aproape posibil de restul oamenilor, cu toții rămânem profund singuri, cotropiti de un acut simț al nesiguranței, al anxietății și al vinovăției care rezulta mereu atunci când separarea nu poate fi depășită. Civilizația noastră oferă mai multe paliative care ii ajută pe oameni să nu fie conștienți de această însingurare: mai întâi rutina strictă a muncii mecanice, birocratice, care ii ajută pe oameni să ignore cele mai fundamentale dorințe omenești, precum năzuința către transcendenta și comuniune. Dacă rutina nu poate face aceasta singură, omul își depășește disperarea inconștientă prin rutina distracțiilor, prin consumul pasiv de sunete și imagini oferite de industria divertismentului și, mai mult, prin satisfacția de a cumpăra mereu lucruri noi și de a le schimba curând cu altele. Omul modern este destul de aproape de imaginea pe care Huxley o descrie în Minunata lume nouă: bine hrănit, bine îmbrăcat satisfăcut sexual, cu toate acestea lipsit de individualitate, fără vreun contact cu semenii săi care să nu fie superficial, călăuzit de sloganele pe care Huxley le-a formulat atât de succint precum: "Când individul simte, toată obștea se resimte", sau "Nicicând pe mâine nu lăsa prilejul de a te distra", sau, ca o încununare a acestora, "În era noastră innoita, toată lumea-i fericită." Distracția stă în satisfacerea consumului și în ingerarea de bunuri, imagini, mâncare, băutură, țigări, oameni, cursuri, cărți, filme - toate sunt consumate, înghițite. Lumea este un obiect imens menit să ne satisfacă apetitul, un măr mare, o sticlă mare, un san mare; cu toții suntem niște sugari aici, suntem veșnic în așteptare, sperăm etern, fiind etern dezamăgiți. Caracterul nostru este setat să schimbe și să primească, să facă troc și să consume; totul, atât obiectele materiale, cât și cele spirituale, devine obiectul schimbului și consumului. Situația în ceea ce privește iubirea corespunde, așa cum este inevitabil, caracterului social al omului modern. Automatele nu pot iubi. Ele pot să schimbe între ele "pachete de personalitate" și să spere că fac o afacere bună. Una dintre cele mai semnificative expresii ale iubirii, și în special ale căsătoriei în această structura alienata, este ideea de echipă. Într-o serie de articole despre căsnicia fericită, idealul este descris ca o echipă care funcționează bine. Această descriere nu este foarte diferită de aceea a unui angajat care funcționează bine. Acesta ar trebui să fie rezonabil de independent, cooperant, tolerant și, în același timp, ambițios și agresiv. Astfel, ne spune consilierul marital, soțul trebuie să-și înțeleagă soția și s-o ajute. Ea, trebuie să înțeleagă când el vine acasă obosit și nemulțumit, nu trebuie să se supere și să dea dovadă de înțelegere atunci când el uită de ziua ei. Această relație nu se reduce decât la o relație bine unsă dintre două persoane care rămân străine una de alta toată viața, care nu ajung niciodată la o relație "centrală", ci care se tratează politicos și care încearcă să facă să se simtă mai bine unul pe celalalt. În acest concept de iubire și căsătorie, accentul principal cade pe găsirea unui refugiu de la un sentiment insuportabil de singurătate. În "Iubirea" pe care ai găsit-o, în cele din urmă, se găsește un sanctuar împotriva singurătății. Unul intra într-o echipa formata din doi împotriva lumii și această autocentrare a deux este în mod greșit interpretată ca iubire și intimitate." - Erich Fromm

   Cred că nimeni nu se mai îndoiește astăzi de inteligența naturală a corpului nostru, inteligența materiei fiind un fapt dovedit științific. Toate celulele se regenerează după un ritm prestabilit. Mecanisme ultrasensibile de reglare și control, de comunicare, de percepție și analiză fac viața un fapt firesc trăit de fiecare dintre noi. Totul este posibil prin funcționarea corectă a creierului ca unitate centrală a întregii activități biologice. Prin semnale transmise chimic, electric și energetic, efaptic, creierul coordonează întreaga activitate a corpului nostru, și face această treabă foarte bine, non-stop, atât timp cât sunt îndeplinite câteva condiții: prima este cea genetică care se referă la calitatea materialului biologic care a făcut posibilă apariția fiecăruia dintre noi, apoi factorii de mediu în care s-a dezvoltat embrionul uman (nutriționali, chimici și afectivi). După momentul nașterii apar factorii sociali care amprenteaza evoluția și buna funcționare ulterioară (familia, anturajul, educația). Dacă pentru satisfacerea primelor două condiții nu avem ce face, îndeplinirea acestora fiind exclusiv în sarcina părinților noștri, începând din a treia etapă, în jurul vârstei de 7 ani, ne pregătim pentru a ne lua viața în primire, inițial prin alegerea anturajului, a prietenilor, a relațiilor, apoi a educației, a valorilor, a sensului pe care îl dăm vieții noastre. Devenim total răspunzători de calitatea vieții noastre prin alegerile pe care le avem de făcut zilnic, ba chiar clipă de clipă putem spune. Atunci funcționarea normală a corpului nostru ține de noi. Factorii sunt aceeași (nutriționali, sociali și afectivi), dar acum sunt în grija noastră. Și acum se pune întrebarea: Ce facem noi pentru noi? Ce alegeri facem? Înțelegem care este sensul și avem un scop? Putem alege o alimentație cât mai naturală, putem alege să ne menținem corpul în parametri normali prin programe de activitate fizică și sănătate mentală, prin plimbări, lectură, meditație... Ce alegem să facem cu viața noastră la maturitate ține doar de noi. De fapt, începusem să scriu câteva rânduri în ideea de a recomanda Terapia CranioSacrală, așa că, la final, asta voi face. Pentru că este tehnica care te ajută în procesul de regenerare biologică celulară, este tehnica care susține buna funcționare a Sistemului Nervos Central și de aici a întregului organism, este tehnica care resetează și "trezește" medicul interior, adică inteligența naturală a corpului nostru. Nu întâmplător Ritmul CranioSacral este numit și Respirație Primară, fiind primul ritm care apare și ultimul care dispare, la câteva minute după moartea clinică. RCS este ritmul biologic caracteristic vieții iar Terapia CranioSacrală este cea care îl susține.

Mihail Lambru - Terapeut CranioSacral și profesor asistent acreditat de I.A.H.P. (International Association of Healthcare Practitioners).